Pentru că ținem de la discreția partenerilor noștri (da, nu ne place să-i numim clienți, pentru că din punctul nostru de vedere într-un final suntem parteneri), nu îi vom numi nominal, ci vă vom prezenta domeniile din care fac parte.

HoReCa

Identificăm și comunicăm pe conturi sociale, astfel încât să construim în jurul fiecăruia o comunitate. O comunitate care să aibă cu adevărat un beneficiu în urma faptului că ne urmăresc.

Facem comunicare Social Media pe Facebook, Instagram, Google My Business. Implementăm sistem pentru comenzi online prin website propriu & copywriting.

Materialele foto-video le realizăm cu ajutorul colaboratorilor voștri, ai noștri sau cu oricine sunteți voi confortabili să lucrați. Participăm activ de la conceperea scenariului până la testarea preparatului (mai ales la degustare). Dacă e cazul invităm și un model pentru a putea transmite emoția momentului.

Servicii și producție

Indiferent că discutăm de un Barber Shop, o cramă de vinuri sau de un cabinet de proprietate intelectuală. Sală de fitness, berărie artizanală, companie de taximetre sau chiar o fabrică de chips-uri din cartofi 100%. Nici cabinetele de contabilitate nu le-am ocolit. Sunt chiar un domeniu, o să râdeți, amuzant.

Nu neapărat că ne lăudăm, dar la un moment dat am avut un client din zona politică. Nu zicem că ne dorim să intrăm în sfera asta, dar cineva trebuia să le optimizeze website-ul, textele și chiar setarea și conturarea reclamelor pe Facebook & Instagram.

Facem comunicare Social Media, copywriting și în unele cazuri chiar web design.

Festival, târg, petrecere… eveniment punctual

De la o petrecere de 100 de persoane, până la un festival de muzică, târg de Crăciun sau un târg offline în care micii producători, autohtoni, să își vândă produsele, toate au nevoie comunicare.

Pregătim planul, punem în practică planul, iar la final tragem linie. Evident că dacă e necesar să-l ajustăm în timpul mersului, o facem. Că doar de asta suntem aici. Avem grijă ca oamenii să înțeleagă exact ce se întâmplă, cum se va întâmpla și de ce se va întâmpla.

Parteneriate și comunicate de presă, idei de activări a sponsorilor, realizarea materialelor foto-video, comunicarea acestora sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le-am făcut cu plăcere. Ba chiar am și organizat un târg de mici producători în cadrul unui eveniment mare.

Comerț online

Pandemia a fost ”șutul în fund” de care a beneficiat comerțul online. Iar când spunem șut în fund, spunem că a explodat comerțul online. Cu toate că ”din afară” se vede că acum e ușor să vinzi online, pentru că, nu-i așa, se vinde orice online, clientul final trebuie să ajungă la magazinul tău online.

Desenăm magazinul online, scriem textele și nu o dată am pus umărul chiar și la conturarea brandului, a direcției de navigare. Primul pas e ăsta: prezența corectă online a magazinului. Nimeni, dar absolut nimeni nu cumpără de la cineva dubios, de la o afacere care nu inspiră, în primul rând, încredere. Evident că și partea de SEO e extrem de importantă, dar asta e o altă discuție.

Așadar, pentru a-i ajuta să se facă remarcați, în marea navigabilă a comerțului online, avem grijă de canalele sociale (inclusiv setarea și rularea reclamelor pe Facebook & Instagram).